Avem senzaţia că dintotdeauna prezentatoarea TV Gabi Cristea a avut o problemă în ceea ce priveşte kilogramele. Mai ales cu cele care sunt în plus şi de care aceasta parcă nu reuşeşte să mai scape.
Toată lumea ştie că la televizor oamenii par mai graşi decât sunt ei de fapt. Vedeta a reuşit să îi şocheze pe telespectatorii emisiunii pe care o prezintă după ce a făcut o alegere din punct de vedere vestimentar nu foarte reuşită. Rochia pe care Gabriela a purtat-o, chiar dacă era largă, i-a scos în evidenţă fix ce nu trebuia. Dar, acest aspect nu este atât de important având în vedere că soţul ei o iubeşte aşa cum e.
Chiar dacă au existat zvonuri potrivit cărora prezentatoarea TV ar fi însărcinată, iar din această cauză s-au făcut vizibile şi kilogramele în plus, nici ea, dar nici Tavi Clonda nu au confirmat absolut nimic până în acest moment.